28 de ani mai târziu, o fată adoptată și tatăl ei află de ce nimeni nu a vrut-o

În primăvara anului 1990, o figură necunoscută s-a apropiat de orfelinatul Weatherstone. Era o noapte foarte rece, iar străzile pietruite erau alunecoase din cauza ploii torențiale. Ca într-o scenă desprinsă dintr-un film, fulgerele străluceau pe cer, iar în tot orășelul se auzea bubuitul îndepărtat al tunetului.

Orfelinatul era cuibărit printre dealurile din împrejurimi. Făcut în întregime din cărămizi ponosite, era ușor de văzut cât de veche era de fapt unitatea. În timp ce silueta urca treptele spre ușa din față, se auzeau plânsetele unui bebeluș.

Când persoana necunoscută a ajuns la ușa din față, s-a ghemuit rapid pentru a așeza pe jos un mic pachet de pături. În aceste pături, plânsul s-a intensificat. Chiar dacă nu era nimeni în jur, persoana era vizibil nervoasă și scana împrejurimile ca și cum ar fi fost urmărită.

Era evident că se grăbea, dar totuși a luat o secundă pentru a privi grămada pe care tocmai o așezase pe jos. Dacă ar fi fost cineva prin preajmă, ar fi observat o expresie tristă pe fața persoanei respective.

Cu această ultimă privire îngrijorată, personajul s-a întors și a fugit înapoi pe cărarea pietruită. Copilul continua să plângă, un semn de vulnerabilitate în furtuna care făcea ravagii.

Îngrijitorii orfelinatului s-au trezit la strigătele pătrunzătoare ale noului orfan și s-au grăbit repede la ușa din față pentru a vedea despre ce era vorba. Cu teamă, au adus copilul înăuntru.

Connor și Elizabeth erau împreună de mulți ani, iar căsnicia lor era ca desprinsă dintr-o carte de basme. Majoritatea zilelor erau pline de dragoste, râsete și vise comune de a-și întemeia propria familie. Cu toate acestea, acest lucru nu s-a concretizat niciodată.

În timp ce Elizabeth nu putea rămâne însărcinată, cuplul era mai mult decât deschis la ideea adopției. Par a fi părinții perfecți, se putea spune că nu ar fi avut probleme în a fi aprobați pentru adopție.

Într-o dimineață rece de toamnă, Connor a deschis ziarul pentru a vedea fotografia unui copil care trăia între zidurile orfelinatului Weatherstone. A fost o descoperire neașteptată, dar Connor s-a simțit imediat atras de fetița care se uita la el.

A chemat-o pe Elizabeth să arunce o privire și ea a fost de acord să meargă să o cunoască pe fetița din fotografie. Era evident că ea era la fel de încântată ca și el, dacă nu chiar mai mult.

Cuplul nu a pierdut timpul în a conduce spre orfelinat. Acolo, au fost întâmpinați de râsetele copiilor. Cu toate acestea, un copil în special le-a atras atenția – o fetiță cu ochi albaștri strălucitori și un zâmbet contagios – fata din fotografie.

Îngrijitoarea a prezentat-o ca fiind Jessica, iar cuplul a simțit imediat o legătură cu fetița. Au petrecut următoarele câteva ore interacționând cu Jessica și ajungând să o cunoască. Elizabeth și Connor au realizat că familia este mai mult decât sânge.

În acel moment, au știut că Jessica era destinată să facă parte din familia lor. Plini de un nou sentiment de dragoste, speranță și fericire, Elizabeth și Connor i-au informat pe îngrijitori că doresc să meargă mai departe cu procesul de adopție.

În acea seară, noua familie formată din trei persoane s-a urcat în mașină și s-a îndreptat spre casa lor. Jessica, cuibărită între noii ei părinți, se simțea mai fericită decât își putea aminti vreodată.

În primăvara anului 1993, lumea lui Connor și a Jessicăi s-a prăbușit când Elizabeth a murit subit. Cu doar câteva luni înainte, fusese diagnosticată cu o boală bruscă, agresivă, care nu-i mai dădea prea multe speranțe.

Connor a fost brusc un părinte singur. Acesta era un lucru pe care nu și l-ar fi imaginat niciodată și simțea că nu poate face față rolului de părinte fără iubita lui soție.

Cu toate acestea, chiar dacă plănuise întotdeauna să fie părinte împreună cu soția sa, știa că trebuie să fie puternic pentru fiica sa. În tăcere, și-a promis lui însuși și defunctei sale soții că va face totul pentru a fi cel mai bun tată posibil.

În fiecare zi, a încercat din răsputeri să-și mascheze durerea de dragul fiicei sale, chiar dacă purta o suferință insuportabilă. Trebuia să fie puternic pentru ea pentru a o ajuta să aibă o copilărie fericită, chiar dacă avea inima frântă.

Chiar dacă Jessica era încă atât de tânără, era matură peste vârsta ei. I-a oferit lui Connor un sentiment de confort prin prezența ei inocentă. Noaptea, tatăl și fiica discutau despre vremuri mai bune – cele care trecuseră și cele care urmau să vină.

Connor împărtășea povești despre Elizabeth, care îl făceau întotdeauna să se simtă un pic mai bine. În fiecare zi, începea să vadă din ce în ce mai mult din defuncta sa soție în noua sa fiică. Amândouă aveau aceeași pasiune pentru viață și aceeași energie iubitoare.

Să fii un părinte singur nu este o treabă ușoară. Greutatea acestei sarcini îl copleșea pe Connor în fiecare zi. Cu toate acestea, el nu a eșuat niciodată să se ridice la înălțimea situației. De fapt, părea să crească ca persoană cu fiecare provocare pe care o întâlnea.

Noaptea, când stătea singur în pat, își găsea alinarea în amintirile soției sale. Datorită fiicei sale, nu se mai simțea niciodată cu adevărat singur.

În decembrie 1999, Connor se descurca incredibil de bine la serviciu. Își găsise pasiunea în lumea agitată a tehnologiei și lucra ca inginer pentru o companie nou înființată din oraș. Majoritatea zilelor constau în testarea sistemelor.

Cu toate acestea, în birou se simțea un sentiment iminent de anxietate, deoarece un nou bug software, numit Bug Y2K, începuse să cauzeze probleme companiilor ca a sa.

Zvonurile privind potențialele erori și disfuncționalități ale sistemului au început să se răspândească în birou. Este de înțeles că acest lucru a condus la un sentiment de incertitudine cu privire la viitorul companiei.

Într-o dimineață, a fost convocată o ședință de urgență pentru a discuta impactul acestui bug și ce însemna el pentru angajați. Aerul era plin de tensiune în timp ce Connor și colegii săi se îngrămădeau în cameră.

Directorii companiei au dat vești mai puțin bune. Din cauza incertitudinii legate de bug-ul Y2K, ei au decis să concedieze o serie de membri ai personalului pentru a eficientiza activitatea. Printre aceștia se numărau și membrii departamentului lui Connor.

Connor stătea neîncrezător, neliniștit cu privire la viitorul său. Un val de îngrijorare îl cuprinsese. Totuși, principala lui preocupare era Jessica și ceea ce însemna asta pentru ea. Cum avea de gând să-i explice singurei sale fiice că tatăl ei nu mai poate avea grijă de ea?

În acea seară, Connor a făcut tot posibilul să-i explice Jessica situația. Voia să o asigure că își va găsi o slujbă nouă, mai bună, care îi va aduce aceiași bani – dacă nu chiar mai mulți – ca înainte. Mai mult, nu a vrut ca ea să creadă că se va schimba ceva.

Ea era în continuare prioritatea lui numărul unu și își făcea mereu timp pentru a o petrece cu fetița lui. A doua zi, a început imediat să caute noi oportunități de muncă, contactând foști colegi cu care lucrase cândva.

A rămas optimist că oportunitățile vor începe să apară, chiar dacă lucrurile s-au mișcat încet la începutul căutării noului său loc de muncă. Cu toate acestea, devotamentul său față de fiica sa a rămas la fel de puternic ca întotdeauna și știa că nu o va dezamăgi.

Ceasul ticăia spre noul mileniu. În ajunul Anului Nou, Connor și Jessica stăteau împreună sub cerul nopții, urmărind entuziasmați spectacolul de artificii. Connor s-a uitat la fiica lui și a știut că ar face orice pentru ea.

În vara anului 2003, Jessica era în pragul adolescenței. Majoritatea zilelor și le petrecea jucându-se afară și mergând pe bicicletă cu prietenii ei. Ca majoritatea copiilor, nu era conștientă de sacrificiile pe care tatăl ei le făcea pentru ea.

Viața nu era deloc ușoară pentru Connor. Cu toate acestea, văzând cât de fericită era fiica sa, toată munca a meritat.

De când fusese concediat de la postul său anterior, Connor își luase două slujbe diferite pentru a menține același venit. În plus, avea o slujbă part-time în weekend. Diminețile începeau incredibil de devreme pentru Connor, iar de multe ori ajungea acasă după lăsarea întunericului.

Cu toate acestea, întotdeauna își făcea timp pentru a petrece timp cu fiica sa. S-ar putea spune că avea de fapt patru locuri de muncă, pentru că a fi părinte nu este ușor.

În unele zile, Connor avea grijă să ajungă acasă înaintea Jessicăi. În acest fel, când ea deschidea ușa, el era acolo cu un zâmbet cald, nerăbdător să afle cum a decurs ziua ei. Era foarte bun în a-și masca oboseala, chiar dacă era atât de evidentă.

În spatele zidurilor casei lor, Connor se asigura că viața Jessicăi rămâne cât mai simplă posibil. Nu a vrut niciodată ca complexitatea stresului său profesional să influențeze copilăria sau fericirea ei.

Cu toate acestea, în spatele ușilor închise, Connor se lupta. Viața lui era un act major de echilibrare. Cu două slujbe cu normă întreagă, una cu jumătate de normă și o fiică, nu prea avea timp pentru el.

În weekenduri, dorea să petreacă cât mai mult timp cu Jessica. Cu timpul, a devenit un maestru al multitasking-ului, integrându-și perfect responsabilitățile profesionale cu cele ale unui părinte singur.

În primăvara anului 2013, Connor a stat în mulțimea de părinți mândri, privindu-și cu dragoste fiica în timp ce aceasta pășea pe scenă pentru a-și primi diploma. A fost cuprins de un sentiment de mândrie, dragoste și nostalgie pentru că fetița lui a crescut.

Jessica absolvise una dintre cele mai prestigioase universități din țară. Connor a știut din momentul în care a pus ochii pe ea că era destinată măreției, iar ea nu l-a dezamăgit niciodată.

După ceremonie, Connor și Jessica au petrecut câteva minute plimbându-se în tăcere pe aleile campusului. Chiar dacă nu spuneau nimic, știau exact ce gândește celălalt.

Jessica a fost brusc cuprinsă de curaj. Întorcându-se spre tatăl ei, amândoi s-au oprit brusc. Expresia ei era sinceră, dar nuanțată de vulnerabilitate.

Connor știa ce va urma. Jessica știa că Connor nu era tatăl ei biologic și că el aștepta de mult ziua în care ea va întreba de unde provine cu adevărat.

Totuși, acest lucru nu a făcut ca momentul să fie mai puțin sfâșietor, deoarece Connor pur și simplu nu avea niciun răspuns pentru fiica sa.

Întrebarea plutea în aer. Jessica își privea tatăl cu nerăbdare, dar Connor nu știa ce să spună. S-a gândit la ziua în care și-a cunoscut fiica și a încercat să-și amintească ceva important pe care îngrijitorii i l-ar fi spus.

Adevărul era că nimeni, în afară de misteriosul personaj care o lăsase pe Jessica la orfelinat cu atâția ani în urmă, nu-i cunoștea povestea. Înainte ca Connor să poată răspunde, un clopot a sunat în depărtare, semnalând sfârșitul conversației.

Când s-au întors acasă în acea zi, greutatea întrebării Jessicăi a continuat să planeze în aer, chinuindu-l pe tatăl ei. În acea seară, în timp ce soarele cobora sub orizont, el a rămas singur în sufragerie, contemplându-și următoarea mișcare.

Connor se întrebase întotdeauna de ce fiica lui ajunsese în acel orfelinat, dar niciodată nu fusese nevoit să se confrunte cu această problemă. Era fiica lui, iar el era tatăl ei… Nimic altceva nu conta cu adevărat pentru el.

Nu a săpat niciodată mai adânc în trecutul Jessicăi și nici nu a căutat răspunsuri despre originea ei. Singurul lucru pe care îl știa era că era fericit că ea a ajuns la orfelinat. Asta pentru că asta însemna că o putea adopta. Nu voia să se gândească la cum ar fi arătat viața lui dacă Jessica nu ar fi fost în ea.

Cu toate acestea, acum că ea însăși voia răspunsuri, se simțea prost că nu fusese mai atent la detalii când le avea în față. Ar fi trebuit să pună mai multe întrebări. Dintr-o dată cuprins de vinovăție, Connor a scotocit printre fotografii vechi, documente și certificate, sperând să găsească ceva care l-ar putea ajuta să răspundă la întrebarea fiicei sale.

Connor a deschis apoi vechiul jurnal al soției sale. L-a răsfoit în căutarea oricărui lucru pe care ea l-ar fi notat în timpul adopției Jessicăi. Soția lui a fost întotdeauna mai atentă decât el.

Ochii lui se mișcau cu tristețe pe paginile cu cerneală decolorată, imaginându-și-o pe soția lui stând în sufragerie și scriind exact acele cuvinte. Fiecare însemnare arăta câtă dragoste, speranță și pasiune avea Elizabeth pentru viață.

Pe o pagină, a găsit o însemnare care i-a atras atenția. Soția lui scrisese ceva care sugera originea fiicei lor. Nu știa de unde obținuse această informație. Poate că ceruse mai multe detalii când Jessica a fost adoptată.

Elizabeth a descris o noapte plină de furtună și o figură necunoscută care a lăsat un copil plângând la ușa orfelinatului. Connor nu și-a putut stăpâni lacrimile care au început să i se formeze în ochi. Era greu să își imagineze propria fiică abandonată în ploaia torențială, chiar dacă știa că această acțiune o va conduce în cele din urmă la el.

A citit fiecare cuvânt cu un amestec de hotărâre și tristețe. Cu toate acestea, acum înțelegea că era timpul să descopere de unde venise cu adevărat fiica lui, pentru că ea merita răspunsuri.

Cu acest gând în minte, a sărit în mașină și s-a îndreptat spre orfelinatul Weatherstone. Dacă răspunsurile pe care le căuta se aflau undeva, era acolo.

Odată ajuns, îngrijitorii l-au primit cu brațele deschise. Fețele lor erau erodate de timp, dar în afară de asta, lucrurile au rămas neschimbate.

Le-a explicat căutarea sa și cum singurele informații pe care le-a putut aduna provin din vechiul jurnal al răposatei sale soții. Îngrijitorii au ascultat cu atenție și au fost în mod clar mai mult decât dispuși să ajute în orice fel au putut.

Îngrijitorii i-au spus lui Connor nenumărate povești despre copiii care au trecut prin orfelinat, dar niciuna care să îi ofere lui Connor indicii cu privire la motivul pentru care fiica sa ar fi ajuns acolo.

După săptămâni de vizite la orfelinat, speranța lui s-a transformat încet în frustrare. Inițial, a crezut că o singură vizită rapidă îi va oferi toate răspunsurile de care avea nevoie fiica sa. S-a înșelat.

Într-o zi, după ce a vizitat îngrijitorii de la orfelinat, a decis să petreacă câteva momente afară, pe câmp. Era epuizat, iar eforturile sale nu-l duceau nicăieri.

În timp ce stătea acolo, contemplându-și următoarea mișcare, o bancă veche și dărăpănată i-a atras atenția. Imediat, o pâlpâire de recunoaștere l-a străfulgerat, ca și cum tocmai ar fi deblocat o amintire de mult uitată.

Connor se apropie încet de bancă, sperând să găsească ceva legat de noaptea în care fiica lui fusese lăsată la orfelinatul Weatherstone.

Acolo, înscris în lemnul putred, a zărit un singur cuvânt care i-a făcut inima să tresară – „Jessica”. Această bancă, ascunsă sub copacul de pe terenul orfelinatului, avea o anumită semnificație în povestea Jessicăi.

A mai îndepărtat câteva frunze, sperând să mai găsească ceva. Printre datele, numele și desenele aleatorii, i-a atras atenția și un citat. ‘Urmează furtuna pentru a găsi calmul. Caută adevărul acolo unde fulgerul lovește de două ori.

Cuvintele au stârnit în Connor un sentiment de hotărâre. Nu avea de gând să se oprească până când fiica lui nu avea răspunsuri. Merita să știe de unde provine și cine erau cu adevărat părinții ei biologici.

Cuvintele „unde fulgerul lovește de două ori” i se repetau iar și iar în minte. Cerul se întunecă în jurul lui și se auzi un tunet îndepărtat. În depărtare, a putut vedea fulgere și, înainte să se poată opri, a fugit spre furtună.

Odată ajuns în vârful unui deal, s-a oprit brusc în loc. Un stejar bătrân se afla în fața lui, cu ramurile sale vechi întinse, ca și cum l-ar fi întâmpinat.

Pe măsură ce Connor se apropia de copac, a observat brusc o cutie mică de lemn ascunsă printre rădăcini. Cutia era deteriorată de vârstă. În mod clar era acolo de mulți ani, așteptând doar să fie deschisă.

A ridicat lemnul și a fost șocat de ceea ce a găsit înăuntru – zeci de scrisori și articole de jurnal, fiecare povestind întâmplări care o implicau într-un fel sau altul pe Jessica. Totuși, ceea ce i-a atras cu adevărat atenția au fost scrisorile de mână… scrisul soției sale.

Existau chiar și fotografii ale fiicei sale… momente trecătoare în care ea nu-și dădea seama de privitorul ei. Totuși, cele mai importante informații au venit sub forma ultimelor însemnări din jurnalul soției sale.

Connor s-a cufundat în ceea ce avea ea de spus. Nu se sătura niciodată de scrierile soției sale… ea chiar avea un dar. Ploaia continua să cadă în jurul lui, dar lui pur și simplu nu-i păsa de nimic altceva decât de cuvintele soției sale.

În articol, Connor a citit despre o noapte furtunoasă în care cineva a făcut sacrificiul suprem – renunțând la fiica lor pentru ca ea să aibă o viață mai bună. Nu-și putea imagina cât de greu trebuie să fi fost pentru mama naturală a Jessicăi.

Elizabeth a scris despre cum ar fi făcut orice pentru a-i oferi Jessicăi o viață mai bună, astfel încât acest sacrificiu să nu fi fost făcut în zadar. Connor își petrecuse întreaga viață făcând tot ce-i stătea în putere pentru a fi alături de Jessica. Dacă Elizabeth ar fi văzut cât de bun tată a fost cu adevărat, ar fi fost foarte mândră.

Elizabeth a continuat apoi să-i scrie direct lui Connor. L-a implorat să nu renunțe la căutarea mai multor răspunsuri. Trebuia să afle exact de ce mama naturală a Jessicăi a dat-o spre adopție, pentru că era o parte din povestea lor.

Connor nu a plănuit niciodată să renunțe, dar acum că răposata lui soție îl implora, nu vedea altă opțiune. Nu se va opri până când nu-i va putea oferi Jessicăi răspunsurile pe care și le dorea cu disperare.

Cu acest nou sens al scopului, Connor s-a întors acasă cu scrisorile pe care le găsise. Apoi a stat de vorbă cu fiica sa și i-a explicat tot ceea ce tocmai descoperise – fotografiile, banca și povestirile detaliate ale îngrijitorilor.

Cu toate acestea, el a recunoscut, de asemenea, că nu știa nimic despre trecutul ei înainte ca ea să fie lăsată la orfelinat. Jessica stătea în tăcere, ascultând fiecare cuvânt pe care tatăl ei îl avea de spus. Nu-i venea să creadă ce auzea. De ce făceau toți atâta caz de ea?

După ce a descoperit scrisorile de la soția sa, Connor a început să caute orice pistă care ar putea oferi informații despre părinții naturali ai Jessicăi și despre motivul pentru care au dat-o spre adopție. Știa că povestea din spate nu va fi deloc simplă, deoarece Elizabeth depusese atâtea eforturi pentru a o ține ascunsă.

A răsfoit sute de dosare și a contactat zeci de persoane care ar fi putut avea vreo legătură cu fiica sa într-o viață anterioară. Cu toate acestea, fiecare pistă care părea să aibă un anumit potențial s-a dovedit inutilă.

Zilele s-au transformat în săptămâni, care s-au transformat în luni. Connor începea să-și piardă speranța – când a descoperit ceva șocant. Alte patru familii au încercat să o adopte pe Jessica. Cu toate acestea, toate au renunțat în ultimul moment, iar Connor era hotărât să afle de ce.

A luat rapid legătura cu fiecare dintre familii și toate au spus exact același lucru. Chiar înainte de a semna actele de adopție, au primit mesaje de amenințare de la o persoană neidentificată, avertizându-i să nu adopte copilul.

Connor a fost mai mult decât șocat de această revelație. Cine îi amenințase și de ce erau atât de împotriva adoptării Jessicăi? Se va întâmpla ceva rău cu mica lui familie de când a adoptat-o? Nu ar fi regretat niciodată decizia sa, dar era îngrijorat că amenințările ar fi putut fi îndreptate împotriva fiicei sale.

Connor era acum mai motivat ca niciodată să afle mai multe despre adevăr. A sondat mai adânc, sperând să găsească un punct comun între amenințările primite de celelalte familii. Îl va ajuta acest lucru în cele din urmă să identifice figura obscură?

Timpul a trecut, iar urma părea să se fi răcit. Cu toate acestea, spiritele erau încă încinse în casă, deoarece Jessica se afla în pragul unui alt eveniment important – nunta ei. Cu câțiva ani mai devreme, ea cunoscuse un bărbat pe nume Alex, iar cei doi s-au îndrăgostit repede.

Connor era încântat de nuntă. De fapt, aproape că nu se mai gândea la misiunea sa. Cu toate acestea, într-o noapte, a primit un telefon misterios care l-a readus rapid la realitate. A răspuns la sunetul strident al telefonului său mobil.

O voce necunoscută a vorbit la celălalt capăt al firului. Vocea era întunecată și misterioasă, dându-i fiori pe șira spinării lui Connor. „Abia așteptam să te cunosc”, a spus vocea, «Nunta pare să fie ocazia perfectă».

Connor nu avea nicio idee cine era și a încercat să descifreze dacă vocea părea sau nu amenințătoare. Apoi a închis, lăsându-l pe Connor cu mai multe întrebări decât oricând înainte. Oricine ar fi fost, era evident că plănuia să vină la nuntă, ceea ce ar putea fi o rețetă pentru dezastru.

Nunta a avut loc câteva săptămâni mai târziu. Ceremonia a fost perfectă, iar invitații s-au bucurat de recepție. Toată lumea a dansat și a plâns, savurând în același timp mâncarea delicioasă și tortul. Cu toate acestea, Connor privea constant în jur – așteptând sosirea unui bărbat ciudat cu o voce profundă și misterioasă.

Tocmai când începea să se relaxeze, o figură intimidantă, necunoscută, a ieșit din spatele mulțimii. S-a uitat în ochii lui Connor și a început să se îndrepte spre el. Inima lui Connor a cedat și a știut imediat că acesta era misteriosul apelant.

Bărbatul a ajuns la Connor. „Connor”, a vorbit el, ”îmi pare rău pentru apelul criptic, dar cred că există o datorie.” Connor a început să transpire. „Vezi tu, eu sunt tatăl biologic al Jessicăi și văd că ai făcut o treabă bună crescându-ne fiica.”

Lui Connor i s-a blocat respirația în gât. Bărbatul a continuat apoi să explice cum mama biologică a Jessicăi a dat-o spre adopție, deoarece fusese implicată într-o viață infracțională și își dorea ceva mai bun pentru fiica ei.

Bărbatul făcuse parte din una dintre cele mai cunoscute familii criminale din țară. Cu toate acestea, el a fost arestat și trimis la închisoare înainte ca soția sa să o nască pe Jessica. Pentru că nu dorea ca bebelușul ei să sfârșească prin a fi implicat în aceeași viață criminală ca și ea, a lăsat-o cu reticență la ușa orfelinatului Weatherstone.

După ce a descoperit că fiica sa fusese dată spre adopție, a decis, de asemenea, să își îmbunătățească modul de viață. Acum că Jessica a crescut, a vrut să îl răsplătească pe Connor pentru tot ceea ce a făcut. A scos o servietă plină cu bani și i-a înmânat-o lui Connor.

„Asta e pentru toate sacrificiile pe care le-ai făcut de-a lungul anilor.” Înainte ca Connor să poată spune ceva, bărbatul s-a întors și a plecat. Connor era uimit. S-a gândit câteva clipe la ceea ce tocmai se întâmplase înainte de a-și găsi fiica în mulțime.

Părea atât de fericită, ceea ce îl făcea fericit. După atâția ani, putea în sfârșit să-i explice fiicei sale de unde vine și de ce a ajuns la orfelinatul acela. Mai mult, acum putea fi liniștit știind că toate nevoile ei financiare erau acoperite.

După nuntă, Connor a stat de vorbă cu fiica sa și i-a explicat ce s-a întâmplat. Ea a fost la fel de șocată ca și el. Chiar dacă nimic nu se schimbase cu adevărat, atât tatăl, cât și fiica se simțeau mai ușori fără povara necunoscutului care atârna deasupra capetelor lor.

Jessica îi era veșnic recunoscătoare tatălui ei pentru tot ceea ce a făcut pentru ea, inclusiv pentru că a depus atâtea eforturi pentru a afla de unde provenea. În plus, acum avea răspunsurile la întrebările pe care le avea de când era copil. Și asta nu a făcut-o să-și iubească tatăl mai puțin.